Helga Rohra

Helga Rohra

Helga Rohra reprezintă «Vocea pacienților», face parte din conducerea Asociației Alzheimer din Germania iar, începând cu octombrie 2012, este și Președintele Asociației Persoanelor cu Demență din Europa și membră a Comitetului European de Alzheimer.


Dintre cărţile publicate

  • Pași spre lumină Original: Aus dem Schatten treten - Warum ich mich für unsere Rechte als Demenzbetroffene einsetze
22,00 RON
Stoc epuizat

De ce militez pentru drepturile pacienților cu demență

Cartea este un manifest pentru schimbarea imaginii stereotipe asupra persoanelor afectate de demență și pentru integrarea lor socială; este totodată un real exemplu de tărie, relatând istoria unui caz de la primele simptome, până la diagnostic și evoluția actuală.

În acest mod, cartea devine o lectură utilă atât pentru pacienți, care s-ar putea chiar identifica cu autoarea în anumite etape ale evoluției bolii sale, cât și pentru medici, cărora le expune şi partea cealaltă a baricadei, de la odiseea stabilirii diagnosticului până la relatarea impactului acestuia asupra pacientului. „Demenţa este o boală de familie şi depresia este prezentă permanent. Când văd că toată lumea e tristă, fără forţă, fără perspective, eu spun: «Trăiţi clipa! Bucuraţi vă de soare, bucuraţi vă de un ghiocel, bucuraţi vă că puteţi simţi încă toate aceste lucruri!» Viaţa nu înseamnă numai a ne gândi la boală. Viaţa e foarte complexă şi tocmai complexitatea ei te ajută să nu te gândeşti numai la boală. … Dar chiar şi într un diagnostic sau într un simptom poţi să vezi ceva pozitiv.”

Helga Rohra